Paştele este o trecere de la întunericul păcatelor la lumina cea neapusă a Împărăției lui Dumnezeu.

Sursa TVR MOLDOVA / https://youtu.be/6rmhKhFfCuo?si=_zUelPtS8oBevf0w

ÎPS Părinte Mitropolit PETRU: Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului | 2025.

Preacucernicului şi preacuviosului cler, credincioşilor şi credincioaselor din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei: „Hristos a înviat!” Dreptmăritori creştini, Iată că și în acest an, prin mila lui Dumnezeu, Cu lumânări aprinse și inimi pline de bucurie duhovnicească, ne-am învrednicit să gustăm din harul și harisma mărețului Praznic al Învierii lui Hristos, slăvind biruința Domnului nostru Iisus Hristos asupra morții. Cu deosebită bucurie și nădejde mântuitoare, astăzi, prăznuim din nou, biruința vieții asupra morții! Acest Praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor (Canonul Învierii)constituie începutul unei noi lumi, transformate de Lumină, cea dătătoare de Viață și de sens a Învierii lui Hristos. Este sărbătoarea care dă sens existenței noastre, este centrul vieții în Hristos: fără de ea credința este moartă, iar propovăduirea zădarnică, de altfel cum ne încredințează și Sfântul Apostol Pavel căci „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința noastră”(I Cor. 15, 17). Prin durere ne vine bucuria, tot așa cum de pe Cruce ne-a venit Învierea. Taina Învierii nu este o simplă amprentă în lumea curioșilor, este împlinirea și desăvârșirea dragostei lui Dumnezeu față de propria creatură. Învierea este restaurarea și restabilirea omului prin har. Astăzi, lumina din Peștera Învierii cuprinde necuprinsul și luminează tot întunericul. Astăzi, bucuria devine nemuritoare prin veșnica chemare a omului la învierea din păcate. Prăznuirea liturgică și solemnă a sărbătorii Învierii Domnului începe cu chemarea îndemnul: „Veniţi de luaţi lumina!”, adică, „Ieșiți din întuneric!”, chemare, la care credincioșii prezenți răspund prin aprinderea lumânărilor, pe care le ţinem şi acum în faţa noastră ca semn al participării fiecăruia dintre noi la această bucurie a Învierii. Îndemnul de a primi lumina este o invitație de a participa la Sărbătoarea Învierii Domnului cu o prezenţă profund duhovnicească, iar luminarea se interpretează prin optica schimbării faptelor noastre în bine. Postul premergător Sfintei Învieri este experimentarea credinței, unde credincioșii își luminează și pregătesc sufletele treptat: prin lepădarea de sine, prin post și rugăciune, prin luptă cu păcatele, prin asumarea virtuților și a faptelor bune ca instrument mântuitor, prin mărturisirea sinceră a greşelilor și unirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, prin milostenie. Toate acestea sunt treptele spre propria Golgotă, de unde vom priveghea lumina neapusă și cu această contribuţie spirituală să exclamăm și noi „Hristos a Înviat!”. În sufletul fiecărui creștin, însetat de apa vieții veșnice se vor trezi emoții dumnezeiești, de parcă am fi martori oculari ai însăși evenimentului real, petrecut acum aproximativ două mii de ani în urmă. Învierea lui Hristos nu are sens dacă nu presupune şi învierea noastră! Paştile ca trecere de la moarte la viaţă nu este doar un eveniment care s-a petrecut în trecut. Învierea lui Hristos este un eveniment prezent pentru că învierea nu se referă doar la viaţa biologică ci mai ales la cea spirituală. Mântuitorul zice „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel Care M-a trimis, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă.” (Ioan 5, 24). Cu alte cuvinte, cel care crede în Dumnezeu şi ascultă de Evanghelia lui Hristos, a înviat din moartea păcatului şi va rămâne viu spre a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Taina Învierii nu este un simbol, ci o realitate trăită și împărtășită de Biserică în fiecare Sfântă Liturghie. „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat” (Canonul Învierii). Iubiți fii și fiice duhovnicești, În acest an, Praznicul Învierii Domnului, este marcat și de două momente istorice deosebite pentru noi: Pe de o parte, este un an, în care cu recunoștință și emoție aniversăm 100 de ani de la înființarea Mitropoliei Basarabiei și, de cealaltă parte, împlinirea unui secol de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie. Aceste două evenimente istorice, înfăptuite de vrednicii noștri înaintași, cu multă jertfă și dăruire, reprezintă mărturii ale continuității, unității și jertfelniciei pentru idealul de Credință și de Neam. Este oportun de menționat aici contribuția vrednicului de pomenire Mitropolit Gurie Grosu, atât la ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie, cât și la înființarea Mitropoliei Basarabiei, care a dăinuit și făurit o perioadă de aur în acele momente de restriște. Mitropolia Basarabiei, înființată ca parte din trupul Bisericii-Mame Românești, rămâne și astăzi sprijin și lumină pentru credincioșii românii din acest spațiu, dintre Prut și Nistru, mult încercat în istorie. Ea a fost și este în continuare mărturia vie că dragostea Bisericii-Mame nu are frontiere, iar rugăciunea neostenită pentru unitate, aduce după sine și unitatea fraților în aceeași biserică. În același context, anul 2025 a fost declarat în Patriarhia Română An Comemorativ al Duhovnicilor și Mărturisitorilor Ortodocși Români din sec. al XX-lea, oameni de jertfire și de rugăciune în același timp, care au păstrat vie flacăra credinței și al idealului național în vremuri de prigoană anticreștinească, de suferință continuă și întuneric ideologic. În acest an, ne-am dori a deshuma arhivele și a învia spre sinaxare toți clericii și credincioșii de pe meleagurile noastre, care s-au luptat nu doar cu baioneta rusească, ci și cu doctrina ateistă nemiloasă. Acești păstori și învățători din secolul trecut, fie din temnițele comuniste, fie în sihăstrie discretă au primit și trăit taina Învierii nu doar la modul teoretic, ci ca o prezență vie și un izvor nesfârșit de putere, nădejde, dragoste și biruință. Părintele Sofian Boghiu, sfântul nostru basarabean, recent canonizat, spunea la un moment dat referindu-se la relația și apropierea duhovnicească dintre suferință și înviere că „Hristos cel Înviat a fost lumină care a luminat și celulele reci ale închisorii și inimile îndurerate ale celor care nu și-au pierdut credința”. Acest crez i-a ținut vii sufletește în temnițe și suferințe pe mărturisitorii secolului trecut, Sfântul Sofian de la Antim, alături de Sfinții basarabeni Alexandru Baltaga și Ieraclie Flocea, dar și de alți mărturisitori canonizați recent, precum și alți sute și mii, cernuți în vremuri de restriște ateist-comunistă. Iubit popor al lui Dumnezeu, Astăzi, mai mult ca oricând, se cuvine ca toate gândurile noastre să fie la Învierea Domnului Hristos, să rămânem uniți în jurul Bisericii dreptmăritoare, având exemple vii pe martirii, duhovnicii și mărturisitorii din veacul trecut, în păstrarea identității noastre de Credință și de Neam. În an centenar să pășim, cu inimile deschise și cu sufletele înnoite, trăind cu evlavie, cu responsabilitate și cu iubire de viață în Hristos. Să ne rugăm ca Mitropolia Basarabiei să-și continue cu demnitate lucrarea misionară, în comuniune cu Patriarhia Română și în slujirea poporului dreptcredincios din Basarabia. Rămânând lângă Biserica Mamă – Patriarhia Română, aducem un omagiu tuturor celor care s-au jertfit pentru acest ideal și, în același timp, ne asigurăm solidaritatea și unitatea de Neamul nostru, alături de care vom merge la învierea cea de obște și Dreapta Judecată. Cu aceste gânduri, Vă împărtăşesc binecuvântarea arhierească pentru a sărbători Învierea Domnului şi a învia spre Împărăţia lui Dumnezeu. Hristos a Înviat! † Petru Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor Dată în Reşedinţa Noastră Mitropolitană din Chişinău cu prilejul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos în binecuvântatul an 2025.

Patriarhul Daniel, Pastorală de Paști 2025: Lumina și bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale.

„Lumina și bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale a omenirii și creației întregi, pentru că o îndreaptă spre viață veșnică și spre un cer nou și un pământ nou”, scrie Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Pastorala de Paști din acest an, conform Basilica.ro. „Dacă nu ar fi învierea morților, viața omului, ca ființă rațională, liberă și iubitoare, s-ar reduce la un orizont biologic limitat, care se termină la mormânt”, mai afirmă Patriarhul României. „Fără înviere, ca biruință asupra păcatului și a morții, toate idealurile omenirii de adevăr, dreptate, bunătate și iubire milostivă rămân fără suport etern și fără sens existențial.” Învierea lui Hristos și învierea morților – înțelesuri dogmatice și pastorale Pastorala de Sfintele Paști 2025 Hristos a înviat! „Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25) Preacuvioși și Preacucernici Părinți, Iubiți frați și surori în Domnul, Învierea lui Hristos este temelia și începutul învierii tuturor oamenilor. Această taină este inima sau centrul Evangheliei propovăduite de Sfinții Apostoli și esența credinței ortodoxe mărturisite de Biserică. De aceea, sărbătoarea Sfintelor Paști este numită în Ortodoxie „Sărbătoarea sărbătorilor”. Domnul Iisus Hristos, Cel înviat din morți, este numit în Sfânta Scriptură „începătură (a învierii) celor adormiți” (1 Corinteni 15, 20) și „Întâiul născut din morți” (Coloseni 1, 18), iar sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos este arvună duhovnicească și icoană profetică a învierii de obște a tuturor oamenilor din toate timpurile și din toate popoarele. Domnul Iisus Hristos „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8). El a asumat viața noastră amestecată cu moartea pentru a ne face părtași vieții Sale veșnice. Înainte de a-l învia din morți pe prietenul Său Lazăr, Iisus „a lăcrimat” (cf. Ioan 11, 35), trăind durerea neamului omenesc înrobit de păcat și de moarte. „Domnul lăcrimează, văzând pe omul făcut după chipul Său intrat în stricăciune, ca să ne scape de lacrimile noastre”, ne spune Sfântul Chiril al Alexandriei[1]. Sfântul preot mărturisitor Dumitru Stăniloae descria starea în care ajunsese umanitatea stăpânită de moarte astfel: „Moartea este cea mai cumplită tragedie pentru oameni. Merită cu adevărat să plângem din pricina ei. Și chiar Dumnezeu trăiește mila pentru oameni din pricina ei. Căci nu este o dispariție pur și simplu, ci un chin veșnic. De aceea, El însuși Și-o însușește pentru a o birui sau intră în ea ca noi să nu rămânem în ea. Ea chinuiește pe om și înainte de-a se produce. Hristos o asumă, o primește, dar nu rămâne în ea, ci o face trecere la viața veșnic fericită pentru Sine și pentru cei ce se unesc prin iubire cu El și cu ceilalți. Moartea e biruită de iubire, de bucuria iubirii de Dumnezeu Cel iubitor de oameni”[2]. Învierea este darul exclusiv al lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Însă, acest dar este oferit mai întâi în Iisus Hristos, în Fiul Său Cel veșnic, deoarece „din dor nesfârșit după oameni, Cel ce există prin fire S-a făcut cu adevărat însuși cel iubit”, adică om[3]. Ceea ce s-a realizat în Domnul Iisus Hristos prin Învierea Sa din morți se va realiza cu umanitatea întreagă, cu toate popoarele, cu toate generațiile, de la Adam până la sfârșitul lumii. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâi către Corinteni, spune că „Paștile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5, 7) și „precum în Adam toți (oamenii) mor, așa și în Hristos toți vor învia” (1 Corinteni 15, 22). Toți oamenii vor învia în Hristos, și cei care au crezut, și cei care n-au crezut în El, pentru că învierea de obște este darul lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate. Însă, „cei ce au făcut cele bune” vor învia „spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29). Ca să-i încredințeze pe ucenicii Săi de adevărul Învierii Sale din morți, Domnul Iisus Hristos S-a arătat de mai multe ori și în mai multe locuri, timp de patruzeci de zile, de la Paști până la Înălțare. Mai întâi, Domnul Hristos S-a arătat femeilor mironosițe, apoi ucenicilor Săi și altor oameni, așa cum ne mărturisesc Sfin­tele Evanghelii (cf. Matei cap. 28; Marcu cap. 16; Luca cap. 24; Ioan cap. 20-21), Cartea Fap­tele Apostolilor (cf. 1, 3) și unele scrieri ale Sfântului Apostol Pavel (cf. 1 Corinteni 15, 6). Hristos Cel înviat este prezent în Biserică prin Du­hul Sfânt, luminând Biserica să înțeleagă Scripturile, să săvâr­șeas­că Sfintele Taine și să păzească toate cele poruncite de El, în­drep­tând necontenit viața creștinilor spre învierea de obște și spre Împărăția cerească a slavei Preasfintei Treimi (cf. Ioan 16, 13). În mod deosebit, Hristos Domnul Cel înviat din morți este prezent și Se dăruiește credincioșilor în Taina Sfintei Euha­ristii. Prin participarea la Sfânta Euharistie, înțelegem și simțim duhovnicește că Învierea lui Hristos este temelia și începutul învierii noastre, potrivit făgăduinței Sale: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54), sau „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el” (Ioan 6, 56). Iată de ce Învierea Domnului nu este serbată doar o dată în an, ci la fiecare început de săptămână, Duminica. Această zi se numește Duminică pentru că ea este „Ziua Domnului” (Dies Dominica), adică ziua întâi a săptămânii în care a înviat Domnul, „ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea” (Psalmul 117, 24). De aceea, Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe creștini la viețuire în lumina Învierii lui Hristos și la pregătire pentru învierea de obște: „Au nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? […] Așa și voi, socotiți-vă că sunteți morți păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 3 și 11). Iubiți credincioși și credincioase, Domnul Iisus Hristos, Cel răstignit, înviat din morți și înălțat întru slavă, Se oferă lumii în Biserică, printr-o dublă mișcare de iubire: pe de o parte, inima omenească a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este receptacolul tuturor suferințelor și al întregii vieți omenești din lume, iar pe de altă parte, viața divino-umană a lui Hristos Cel răstignit, înviat și înălțat întru slavă se comunică lumii prin Sfintele Taine și sfintele slujbe ale Bisericii, ca pregustare a păcii și bucuriei din Împărăția cerurilor (cf. Matei 28, 20). Dacă nu ar fi învierea morților, viața omului, ca ființă rațională, liberă și iubitoare, s-ar reduce la un orizont biologic limitat, care se termină la mormânt. Fără înviere, ca biruință asupra păcatului și a morții, toate idealurile omenirii de adevăr, dreptate, bunătate și iubire milostivă rămân fără suport etern și fără sens existențial. Din această perspectivă, credința în Domnul Iisus Hristos oferă mai multe înțelesuri ale Învierii pentru viața creștină. 1) Primul înțeles al Învierii pentru oameni este cel spiritual sau duhovnicesc. Domnul Iisus Hristos, prin Evanghelia Sa, cheamă pe oameni mai întâi la învierea sufletului din moartea cauzată de păcate: „Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață” (Ioan 5, 24). Așadar, învierea oamenilor nu este rezervată doar unei epoci viitoare, la sfârșitul lumii acesteia, ci ea se produce acum în sufletele celor care aud și primesc Cuvântul lui Dumnezeu: „Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25). 2) Al doilea înțeles al Învierii pentru oameni este unul biologic sau fizic. Din iubire milostivă față de cei îndurerați de moartea celor dragi, Domnul Iisus Hristos a înviat pe fiul văduvei din Nain (cf. Luca 7, 11-16), pe fiica lui Iair (cf. Matei 9, 18-26; Marcu 5, 21-43; Luca 8, 40-56) și pe prietenul Său, Lazăr, fratele surorilor Marta și Maria din Betania (cf. Ioan 11, 1-46). Aceste trei persoane tinere au revenit la viața pământească obișnuită, biologică, iar la bătrânețe au murit ca toți oamenii. Însă, cu prilejul învierii lui Lazăr, Domnul Iisus Hristos descoperă surorii acestuia, Marta, adevărul că sufletul omului care crede în Hristos rămâne veșnic viu, chiar dacă trupul acestuia moare. În acest sens, Domnul Iisus spune: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26). 3) Înțelesul eshatologic sau ultim al Învierii. Învierea Domnului Hristos nu este revenirea la viața pământească, biologică sau naturală, ci intrarea într-un nou mod de existență, necunoscut oamenilor până la Învierea lui Hristos, și anume este trecerea Lui cu sufletul și cu trupul la viața cerească veșnică, în Împărăția cerurilor, în care nu mai este lacrimă și nici moarte (cf. Apocalipsa 21, 4). Hristos Cel înviat din morți omoară moartea, adică îi pune un capăt, „cu moartea pe moarte călcând” – cum spune Troparul Învierii Domnului. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune despre Hristos Cel înviat că moartea nu mai are putere asupra Lui (cf. Romani 6, 9). Așa va fi și învierea de obște. Prin urmare, lumina și bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale a omenirii și creației întregi, pentru că o îndreaptă spre viață veșnică și spre un cer nou și un pământ nou (cf. Apocalipsa 21, 1). Oamenii care vor fi încă în viață când Domnul Iisus Hristos va veni cu slavă și putere multă (Cf. Matei 16, 27 și 25, 31), să judece viii și morții, la a doua Sa venire, aceia se vor schimba într-o clipită (cf. 1 Corinteni 15, 51-52). Adică, aceia vor cunoaște o mutare de la condiția de viață umană, biologică, stricăcioasă, la o stare a trupului nestricăcioasă, înduhovnicită, transfigurată. 4) Învierea de obște va fi urmată de Judecata de Apoi sau Universală, de evaluarea spirituală a vieții și libertății tuturor oamenilor din toate timpurile și din toate locurile, potrivit criteriului iubirii milostive față de cei aflați în nevoi (cf. Matei 25, 31-46). Oamenii care în timpul vieții lor pământești au răspuns iubirii smerite și milostive a lui Dumnezeu vor fi veșnic fericiți în comuniune cu Dumnezeu Cel milostiv. Cei care în mod liber au refuzat chemarea iubirii milostive sau darnice a lui Dumnezeu, aceia vor simți vidul sufletesc al refuzului iubirii lui Dumnezeu, așa cum ne arată Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei, în capitolul 25. Din acest capitol învățăm că Hristos Domnul respectă atât de mult libertatea omului, încât, din smerenie totală, prezența Sa se ascunde tainic în oamenii cei mai săraci și suferinzi, marginalizați, neglijați și disprețuiți, care trăiesc în lume la limita dintre viață și moarte. Însă, în Ziua Judecății de Apoi, Domnul Iisus Hristos va arăta slava și libertatea Sa de Creator al universului și al omului, de a stabili comuniunea eternă cerească de iubire și fericire cu toți oamenii smeriți și milostivi. Așadar, învierea de obște este ținta finală spre care se îndreaptă Biserica și umanitatea întreagă. Aceasta explică de ce Crezul ortodox are la final, ca ultim articol, această mărturisire: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”. Faptul că noi mărturisim în Crezul sau Simbolul de credință ortodox că așteptăm „învierea morților și viața veacului ce va să fie” arată că toate etapele vieții sunt îndreptate spre înviere, că timpul nostru pe pământ este un timp de pregătire pentru înviere, că moartea nu este ultima etapă a vieții noastre, deoarece Hristos a transformat moartea în paște, în trecere spre viața veșnică. De aceea, creștinul trebuie să fie plin de speranță și de bucurie. El crede cu tărie că moartea fizică este doar o trecere sau o mutare la viața cerească, că viitorul definitiv sau ultim al omului este Împărăția lui Dumnezeu, adică intrarea drepților smeriți și milostivi în bucuria, pacea și lumina Preasfintei Treimi (cf. Romani 14, 17). Dreptmăritori creștini, Paștile sunt o revărsare de bucurie ce perpetuează bucuria ucenicilor care au văzut pe Domnul Iisus Hristos înviat din morți. Prin urmare, bucuria că moartea a fost biruită și viața veșnică dăruită oamenilor în arvună este bucuria cea mai mare a credinței, care copleșește toate bucuriile trecătoare din viața omului pe pământ. În aceste zile de sărbătoare, de lumină și de bucurie pentru viața noastră creștină, vă îndemnăm pe toți, cu părintească și frățească dragoste în Hristos, să arătați lumina dreptei credințe și a faptelor bune pretutindeni unde vă aflați, împărtășind și altora bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Să ne rugăm să fie pace în țara noastră și în întreaga lume. Să arătăm semne de iubire frățească și tuturor românilor aflați printre străini. În contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române, mulțumim în mod deosebit tuturor celor care au sprijinit până acum și celor care vor sprijini, prin cuvânt și faptă, construirea Catedralei Naționale – Catedrala Mântuirii Neamului, pentru ca aceasta să poată fi sfințită în 26 octombrie 2025. Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști, vă adresăm tuturor calde doriri de sănătate și fericire, pace și bucurie, dimpreună cu salutarea pascală: Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Sursa:https://mitropoliabasarabiei.md/patriarhul-daniel-pastorala-de-pasti-2025-lumina-si-bucuria-invierii-lui-hristos-dau-sens-istoriei-universale/