vineri, 24 octombrie 2025

Trinitas TV și Televiziunea Română transmit live sfințirea picturii Catedralei Naționale

Trinitas TV și Televiziunea Română (TVR) transmit live duminică sfințirea picturii în mozaic a Catedralei Naționale. Evenimentul va fi transmis în cadrul unei ediții speciale a emisiunii „Universul Credinței” și pe canalele TVR 1, TVR MOLDOVA şi TVR Internaţional, în intervalul orar 9.00 – 12.50, anunță Televiziunea Română într-un comunicat de presă. Astfel, cu ajutorul celor două televiziuni naționale, manifestarea de o însemnătate deosebită va ajunge la cât mai mulți români. Pregătiri intense Părintele Alexandru Trușcă, producător general la Trinitas TV, a precizat că pregătirile pentru transmisiunea live de duminică au început în urmă cu trei luni. „Pregătirile au început în luna iulie și chiar rememoram cu câțiva dintre colegii mei care au fost pașii pe care i-au făcut atât de rapizi în doar 3 luni. Noi ne aflăm acum într-o catedrală funcțională, atât din punct de vedere cultic cât și media, pentru că sunt în momentul de față funcționale camerele robotice, instalația de sonorizare, instalația de climatizare”. Producătorul general a amintit că între Televiziunea Română și cea a Patriarhiei Române este un parteneriat durabil. „Cele două televiziuni își vor reuni resursele umane și tehnice pentru a transmite în direct acest eveniment de o importanță spirituală deosebită în istoria Bisericii Ortodoxe Române și a poporului român”, a subliniat pr. Alexandru Trușcă. O colaborare care ne onorează Dan Cristian Turturică, directorul general al Televiziunii Române (TVR), a fost vineri în vizită la Catedrala Națională pentru a se asigura că echipele tehnice au tot ce le este necesar pentru a-și desfășura activitatea. „Este un eveniment extrem de important pentru viața spirituală a României, pentru toți credincioșii, și, evident, este o mare onoare pentru Televiziunea Română să fie broadcaster oficial cu ajutorul echipelor de profesioniști ale televiziunii publice alături de colegii de la Trinitas”, a declarat directorul TVR. Vorbind despre parteneriatul cu Trinitas TV, directorul TVR a spus: „Este o colaborare care ne onorează, este foarte important ca un număr cât mai mare de oameni să poată urmări prin efortul comun al echipelor Trinitas TV ce se va întâmpla duminică în acest spațiu sacru și sper în continuare să colaborăm cât se poate de bine”. Dan Cristian Turturică a precizat că va fi oferit semnal mai multor televiziuni care și-au manifestat interesul. „Echipele de la Televiziunea Română sunt aici pentru a pregăti desfășurarea de forțe care va avea loc pentru că este un eveniment amplu, este un eveniment care necesită filmări cu zeci de camere, necesită specialiști care își vor pune amprenta pe modul în care imagine de aici vor ajunge în casele românilor”. Sfințirea picturii Catedralei Naționale Sfințirea picturii Catedralei Naționale va avea loc duminică, slujba va fi oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Slujba va fi difuzată pe mai multe ecrane mari care permit credincioșilor din afara curții catedralei să vadă momentul solemn. Sursa:https://basilica.ro/trinitas-tv-si-televiziunea-romana-transmit-live-sfintirea-picturii-catedralei-nationale/ Foto credit: Basilica.ro

vineri, 17 octombrie 2025

Pelerini basarabeni la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, în cadrul celei de-a doua ediții a Pelerinajului Gratuit organizat de Mitropolia Basarabiei

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, și în acest an, creștinii din Basarabia au avut bucuria de a se închina la cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, în preajma sărbătorii ocrotitoarei Moldovei. Sâmbătă, 11 octombrie, un grup de 160 de pelerini basarabeni, însoțiți de preoții coordonatori, în frunte cu părintele Marin Osoianu, directorul Centrului de Pelerinaj „Emaus” al Mitropoliei Basarabiei, au participat la cea de-a doua ediție a Pelerinajului Gratuit la Sfânta Cuvioasă Parascheva, un demers devenit deja tradiție de suflet pentru creștinii de pe ambele maluri ale Prutului. După ore îndelungate de așteptare în rând — între 12 și 17 ore — pelerinii au ajuns în fața raclei Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, trăind momente de adâncă emoție, recunoștință și comuniune. Mărturiile lor vorbesc despre o bucurie care nu se poate exprima în cuvinte: bucuria întâlnirii cu sfințenia și a simțirii vii a unității dintre frații români din dreapta și din stânga Prutului, uniți prin aceeași credință și rugăciune. Pelerinajul Gratuit organizat de Centrul de Pelerinaj „Emaus” al Mitropoliei Basarabiei are menirea de a oferi tuturor credincioșilor, indiferent de situația lor materială, șansa de a se apropia de locurile sfinte și de a trăi experiența duhovnicească a întâlnirii cu sfinții. Inițiativa, începută în 2024, se desfășoară cu binecuvântarea directă a Mitropolitului Petru, ca o lucrare de misiune, dragoste și solidaritate creștină. „Pelerinajul nu este doar o călătorie spre un loc sfânt, ci o cale de întărire în credință, o apropiere de Dumnezeu și o descoperire a comuniunii dintre oameni și sfinți. Bucuria acestor pelerini este, de fapt, bucuria întregii Biserici”, a mărturisit părintele Marin Osoianu, la finalul călătoriei. Organizatorii aduc mulțumiri Bunului Dumnezeu și Sfintei Cuvioase Parascheva pentru purtarea de grijă și ajutorul revărsat în buna desfășurare a acestui pelerinaj, precum și donatorilor anonimi, care, din dragoste față de Biserică și aproapele lor, au făcut posibilă această lucrare frumoasă. „Dumnezeu cunoaște inima fiecăruia dintre ei, iar noi ne rugăm ca toată jertfa lor să le fie răsplătită însutit”, au transmis organizatorii. Cei care nu au reușit să participe în acest an vor avea prilejul de a se înscrie la cea de-a treia ediție a Pelerinajului Gratuit la Sfânta Cuvioasă Parascheva, care va fi organizată în toamna anului viitor, tot cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Petru. Sursa: Mitropolia Basarabiei.