miercuri, 3 decembrie 2025

Mitropolitul Basarabiei: Cuvânt Arhieresc la Sărbătoarea Unității Naționale a României, 1 decembrie

Iubiți frați și surori în Hristos, fii credincioși ai neamului românesc din Basarabia și de pretutindeni, În această zi binecuvântată de 1 Decembrie, când întreg sufletul românesc tresare în bucuria aducerii-aminte și a renașterii noastre ca popor, ne unim inimile în rugăciune și recunoștință către Dumnezeu pentru darul sfânt al unității. Ziua Unirii din 1918 nu este doar comemorarea unui act istoric, ci respirația unui ideal mai vechi decât noi, mai puternic decât vremurile și mai adânc decât orice hotar: unitatea neamului românesc, lucrare de voință, de jertfă și de har. Pentru noi, cei din Basarabia, această zi are o încărcătură simbolică aparte. Ea este o reamintire a rădăcinilor noastre, a rănii încă deschise prin smulgerea noastră vremelnică din trupul Țării-Mame, dar și a legăturii nevăzute, neîntrerupte, care a dăinuit, chiar și atunci când imperiul roșu a ridicat garduri ghimpate între frați. Această legătură a fost păstrată prin Biserica noastră Mamă, Biserica Ortodoxă Română, care, asemenea unei mame ce nu-și lasă niciodată singuri copiii, nu a părăsit Basarabia, nici în vremurile cele mai grele ale istoriei. Sub omoforul ei sfânt, credința românească, limba română, tradiția și cultura au găsit refugiu, au respirat, au supraviețuit și au reînviat. Astăzi, Mitropolia Basarabiei cuprinde sute de comunități parohiale vii și lucrătoare, în sate și orașe în care, odinioară, credința și identitatea românească au fost prigonite. Parohiile noastre, dincolo de dimensiunea lor sacramentală și ecleziastică, sunt adevărate vetre de cultură, de educație și de mărturisire a adevărului istoric și identitar. Prin preoți jertfelnici și credincioși statornici, Biserica Ortodoxă Română din Basarabia continuă lucrarea generațiilor de martiri și mărturisitori care au plătit cu viața pentru curajul de a spune că sunt români și că nu vor primi ca străinii să se așeze stăpâni peste limba, istoria și credința lor. Dragi români, Cunoscându-ne trecutul și trăind cu responsabilitate prezentul, avem convingerea fermă că reîntregirea neamului românesc, în plan social, cultural și bisericesc, nu mai este un ideal sau vis, ci o lucrare care, cu ajutorul lui Dumnezeu, se plămădește deja în inima poporului. Colaborarea fără precedent dintre România și Republica Moldova, dialogul instituțional, apropierea politică, economică și culturală, vădește zidurile sunt tot mai subțiri și punțile tot mai trainice dintre noi. De aceea credem și mărturisim că revenirea fiilor risipiți în sânul Bisericii Neamului nu este departe. Iar în ziua în care se va vindeca și această rană, Basarabia nu se va uni – ci se va întoarce acasă, acolo unde a fost mereu prin Liturghie, prin duh, prin sânge și prin credință. Astăzi, la ceas de sărbătoare, aducem mulțumire sfinților români din Basarabia și de pretutindeni, cunoscuți și necunoscuți, care ocrotesc neamul nostru și acest pământ rănit, dar binecuvântat. Prin jertfa lor, prin osteneala lor, prin mărturisirea lor, noi putem astăzi să stăm împreună în rugăciune, în comuniune și în Hora Unirii, peste o frontieră care este doar vremelnică. Preaiubiții mei, Vă îmbrățișăm cu binecuvântare arhierească și vă chemăm să păstrați candela unității aprinsă în inimile voastre. Să vă iubiți neamul, limba, tradiția și Biserica. Să apărați adevărul istoric și identitar, cu smerenia blândă a creștinului și cu demnitatea neclintită a românului. Fie ca Bunul Dumnezeu să întărească România și Republica Moldova, să dea înțelepciune conducătorilor, pace familiilor și nădejde tinerilor. Și fie ca bucuria unității naționale să pătrundă în toate casele și în toate inimile, ca o pregustare a zilei când ne vom regăsi nu doar în duh, ci și în trup, ca o singură familie românească, de la Nistru până la Tisa. La mulți ani, români! La mulți ani, România! Dumnezeu să ocrotească întreg neamul românesc! † PETRU Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor Sursa:Mitropolia Basarabiei

vineri, 28 noiembrie 2025

Cuvânt pastoral la începutul Postului Nașterii Domnului al ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei

Preacucernicului și preacuviosului cler, binecredincioșilor creștini din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei: Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi arhierească binecuvântare și părintească îmbrățișare! Iubiți slujitori ai Sfintelor Altare, preaiubiți frați și surori în Hristos, Cu mila lui Dumnezeu intrăm din nou în vremea binecuvântată a Postului Nașterii Domnului, acest urcuș duhovnicesc ce ne pregătește sufletele spre primirea Celui ce „S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi” (Ioan 1,14). Timp de secole, Biserica, maica noastră duhovnicească, rânduiește acest post nu atât ca pe o regulă ascetică, ci mai ales ca pe o călătorie lăuntrică, prin care puterile sufletești se adună, se limpezesc și își redescoperă sensul în lumina Betleemului. Sfinții Părinți ne-au învățat că pocăința și postul aduc „deschiderea ochiului inimii” (Sf. Isaac Sirul), iar această deschidere devine, în aceste zile, chemarea de a ne întoarce la izvoarele curate ale credinței și ale identității noastre, la trăirea, jertfa, statornicia și răbdarea înaintașilor care, chiar și în vremurile grele, au găsit în Hristos singura Cale spre împlinire. Astăzi, când lumea aleargă cu repeziciune, iar mintea omului este risipită de vuietul tehnologiilor și de prisosința informațiilor care tulbură, sărăcesc și slăbesc atenția omului, postul devine o mare binefacere și dar al lui Dumnezeu. Dincolo de înfrânarea de la hrană, avem șansa de a ne elibera din captivitatea celor ce ne fură pacea și ne mărginesc libertatea lăuntrică. Sfântul Ioan Gură de Aur ne amintește cuvântul scripturistic că: „Nu ceea ce intră în gură întinează pe om, ci ceea ce iese dintr-o inimă tulburată” — iar inimile tulburate sunt roadele unei vieți fără rugăciune, fără liniște, fără de Dumnezeu. De aceea, vă îndemnăm ca să redescoperim în această perioadă liturgică a anului taina rugăciunii făcute cu trezvie. Să nu lăsăm ca haina luminoasă a sufletului să ne fie murdărită de avalanșa știrilor, de dependența de dispozitive, de risipa timpului în lucruri care nu ne zidesc și nu de apropie de Făcătorul. Pentru că postul este, înainte de toate, întoarcerea omului la sine, la Dumnezeu și la semeni. Iubiți fii și fiice duhovnicești, Dincolo de dezvoltarea și progresele secolului XXI, paradoxal, trăim într-o vreme încercată. La hotarele țării noastre răsună ecoul unui război fratricid care aduce durere și nesiguranță multor familii. Multe dintre ele au fost nevoite să-și găsească adăpostul și siguranța printre noi, în neamul și în casă noastră. În acest context, Biserica ne cheamă să fim făcători de pace și aducători de mângâiere. Dar pacea cea adevărată începe în inimă, așa cum Sfântul Apostol Pavel ne învață: „Pacea lui Dumnezeu, care covârșește toată mintea, să păzească inimile voastre” (Filipeni 4,7). Fără pace lăuntrică, nu poate exista pace socială. Fără cuget curat, nu putem fi izvor de liniște pentru familiile și comunitățile noastre. Să cerem, așadar, cu stăruință, ca harul Praznicului Nașterii Domnului să lumineze mințile și să încălzească sufletele tuturor, să pogoare în casele noastre și ale tuturor creștinilor ortodocși din întreaga lume, tihnă, dragostea și buna învoire între oameni. Să ne rugăm ca Domnul păcii să întărească neamul românesc de pe ambele maluri ale Prutului și de pretutindeni, să ne ferească de învrăjbiri și de primejdii, și să ne dăruiască răbdare, unitate și binecuvântare. De asemenea, în anul ce vine, pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a dedicat pastorației familiei creștine și sfintelor femei din calendar, vă chemăm să trăiți postul ca pe o întărire a vieții de familie și ca pe o reevaluare a rolului femeii în sfințirea căminului. Femeile mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame sunt icoane ale jertfei, ale răbdării și ale iubirii neclintite, cărora le datorăm totul. Prin efortul lor, familia devine „biserica cea mică” atunci când este întemeiată pe rugăciune, iertare și dăruire. Așadar, vă îndemn pe toți — părinți, copii, bunici — ca în această perioadă să vă apropiați mai mult unii de alții, să vă rugați împreună, să citiți împreună din Sfânta Scriptură, să vă mergeți împreună la Sfânta Liturghie, să redescoperiți frumusețea întâlnirii în familie și a grijii reciproce. Astfel, postul să devină o lucrare comună, în care fiecare sprijină pe celălalt în urcușul spre bucuria Betleemului. Cu aceste gânduri părintești, vă binecuvântăm la acest început al Postului Nașterii Domnului. Fie ca Cel Care Se naște în chip smerit pentru mântuirea lumii, să vă dăruiască sănătate, liniște, înțelepciune și statornicie în credință. Să păstrăm pacea inimii, ca să putem dărui pace lumii! Să înmulțim rugăciunea, ca să nu devenim robi ai lucrurilor trecătoare! Să postim cu nădejde și să ne pregătim ca familiile noastre să devină loc al întâlnirii cu Dumnezeu, iar femeile credincioase să fie în continuare lumina discretă și mântuitoare a comunităților noastre! Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toți! † PETRU Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor Sursa:https://mitropoliabasarabiei.md/cuvant-pastoral-la-inceputul-postului-nasterii-domnului-al-ips-petru-mitropolitul-basarabiei/

Cuvânt de felicitare și binecuvântare al Mitropolitului Basarabiei cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române – 24 ianuarie 2026. IPS Petru

Ziua de 24 ianuarie se înscrie în conștiința poporului român ca o lucrare a Proniei dumnezeiești, prin care istoria a fost așezată pe făga...