marți, 13 octombrie 2026
miercuri, 7 octombrie 2026
"Familia, locul în care se învață virtuțile creștine."Patriarhul Daniel.
Vocația și misiunea familiei creștine azi, priorități ale lucrării pastorale a Bisericii
Simpozionul internațional de Teologie cu tema Familia creștină: lumină și mărturie în societatea contemporană, organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic-Educațional și Sectorul Relații Creștine, Interreligioase și Comunități Românești Externe, în cooperare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București și cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, reprezintă un eveniment semnificativ în cadrul manifestărilor prilejuite în Biserica Ortodoxă Română de Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame).
Lucrările simpozionului se desfășoară în perioada 5-8 octombrie 2026, la Palatul Patriarhiei și la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București, reunind reprezentanți ai instituțiilor de stat, ierarhi, preoți, profesori de teologie și specialiști din țară și străinătate. Astfel, acest simpozion constituie un eveniment de cooperare academică și comuniune spirituală, care oferă participanților ocazia de a prezenta o mărturie edificatoare despre importanța, rolul și misiunea familiei creștine în societatea actuală.
Prin structura programului, Simpozionul internațional de Teologie dedicat familiei creștine nu se rezumă doar la dimensiunea academică, ci are și o semnificație spirituală și pastorală. Prelegerile și comunicările științifice care vor fi prezentate pe parcursul simpozionului abordează, într-o manieră fundamentată teologic și interdisciplinar, principalele dimensiuni ale pastorației familiei creștine în contextul actual.
Prelegerile vor evidenția necesitatea și importanța pastorației familiei astăzi, pornind de la rolul privilegiat al acesteia în transmiterea credinței și al formării spirituale a copiilor și tinerilor. Totodată, vor fi analizate reperele esențiale privind pastorația și sprijinirea familiei creștine în viața Bisericii, atât în lumina învățăturii Sfintei Scripturi și a tradiției patristice, cât și din perspectiva nevoilor pastorale de azi. Un loc important îl ocupă reflecțiile asupra realităților și provocărilor cu care familia creștină se confruntă în societatea contemporană.
Prin această diversitate tematică, simpozionul își propune să ofere un cadru de dialog academic și pastoral, favorizând identificarea unor direcții și soluții care să contribuie la consolidarea lucrării Bisericii în sprijinirea familiei creștine și a misiunii acesteia în societatea de astăzi.
În această societate, marcată de numeroase transformări și provocări precum migrația și mobilitatea profesională, secularizarea rapidă și necunoașterea valorilor creștine, influența excesivă a tehnologiei și a mediului digital asupra psihicului uman în detrimentul relațiilor de comuniune între persoane, devine tot mai necesară și prioritară o aprofundare a vocației și a misiunii familiei creștine în viața Bisericii și a societății.
În acest sens, redescoperirea și valorificarea Tradiției ortodoxe privind familia ca icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate și ca mediu terestru de pregătire pentru sfințenie și pentru participarea la viața eternă cerească (cf. Ioan 11, 25) reprezintă un demers esențial și necesar.
Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină printr-o pastorație permanentă, oferind îndrumare spirituală în toate etapele vieții de familie: pregătirea tinerilor pentru Taina Cununiei, educația creștină a copiilor, consilierea în depășirea dificultăților și cultivarea comuniunii de iubire dintre membrii familiei.
În perspectiva ortodoxă, familia nu este doar o instituție socială, ci o biserică mică, după expresia Sfântului Ioan Gură de Aur, care afirmă că și casa este o mică biserică[1]. În cadrul familiei creștine, credința este trăită, mărturisită și transmisă firesc din generație în generație. De asemenea, Sfânta Scriptură prezintă relația lui Dumnezeu cu oamenii prin imaginea comuniunii de iubire dintre bărbat și femeie, familia devenind astfel icoana legăturii dintre Hristos și Biserică (cf. Efeseni 5, 21–33).
Biserica este locul în care, prin lucrarea luminătoare a Sfântului Duh asupra sufletului omului smerit, se trăiește iubirea frățească în Dumnezeu-Fiul devenit Om și iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, pe Care Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învățat să-L chemăm astfel: Tatăl nostru, Care ești în ceruri. Biserica este, deci, Familia iubirii de oameni a Preasfintei Treimi, iar familia creștină a fost numită de Fericitul Augustin pe drept cuvânt Biserica de acasă (Ecclesia domestica)[2].
Familia creștină își găsește modele de viață sfântă în numeroase familii sfinte din istoria Bisericii Ortodoxe. De pildă, în secolul al IV-lea, familia Sfântului Vasile cel Mare ne oferă un exemplu remarcabil despre cum sfințenia odrăslește sfințenie: părinții Vasile și Emilia, bunica Macrina cea Bătrână și cinci dintre copii – Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru al Sevastiei, Sfântul Cuvios Navcratie (mare pustnic și făcător de minuni în pustia Sinaiului) și Sfânta Macrina cea Tânără – au devenit toți opt sfinți în calendarul Bisericii, arătând că educația creștină și trăirea virtuților evanghelice în familie pot purta roade de sfințenie pentru toate generațiile.
De asemenea, mai târziu, în secolul al XIV-lea, familia Sfântului Grigorie Palama, în care părinții Constanțiu și Kalloni și cei cinci copii ai lor – Grigorie, Teodosie, Macarie, Epiharis și Teodota – au fost toți șapte canonizați de Biserică, ne arată că sfințenia poate înflori atât în familiile creștine, cât și în viețuirea monahală, prin iubire de Dumnezeu și iubire față de semeni.
În istoria poporului român, un model deosebit îl constituie familia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Împreună cu cei patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Radu și Matei – și cu sfetnicul Ianache Văcărescu, voievodul a primit moarte martirică la Constantinopol, în anul 1714, refuzând să renunțe la credința în Hristos.
Sprijinită de credința și statornicia doamnei Maria Brâncoveanu, care a fost canonizată de Biserica Ortodoxă Română în anul 2025, împreună cu Monahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu, această familie, care a dat Bisericii opt sfinți, a mărturisit fidelitatea față de Evanghelie, devenind un simbol al unității familiale, al curajului și al iubirii neclintite față de Dumnezeu și de Biserică.
În aceste modele concrete de viață creștină, familia devine locul în care se învață și se practică virtuțile creștine: rugăciunea fierbinte, iubirea smerită și milostivă, răbdarea, iertarea și ajutorarea celor aflați în nevoi.
Din nefericire, constatăm astăzi o criză spirituală a instituției familiei, manifestată prin creșterea numărului de divorțuri, prin slăbirea legăturilor dintre generații și prin diminuarea rolului familiei în educația religioasă a copiilor. Multe familii se confruntă cu dificultăți economice, sociale și spirituale care pot afecta coeziunea și stabilitatea lor.
De aceea, Biserica este chemată să-și intensifice cu prioritate eforturile pastorale pentru întărirea familiei creștine, să dezvolte programe de consiliere și sprijin pentru familiile aflate în dificultate, să ofere educație religioasă adecvată pentru copii și să promoveze valorile familiei creștine mărturisitoare.
În acest sens, Biserica Ortodoxă Română va continua și intensifica activitățile de sprijinire a familiei. Prin centrele de consiliere familială, prin programele de pregătire pentru căsătorie, prin acțiunile de asistență socială, Patriarhia Română va continua să ofere sprijin concret pentru consolidarea familiilor creștine.
În prezent, la nivelul Patriarhiei Române funcționează 68 birouri de asistență socială, 148 centre de zi pentru copii, 61 centre rezidențiale pentru copii, 108 centre de informare, de consiliere, de sprijin și comunitare, 23 locuințe protejate, 19 centre de urgență și alte multe organizații ale femeilor, inclusiv la nivel parohial, toate dedicate susținerii familiei creștine și promovării valorilor familiei creștine.
În încheiere, apreciem în mod deosebit organizarea Simpozionului internațional de Teologie dedicat familiei creștine, care oferă un cadru valoros de reflecție, dialog și aprofundare privind una dintre prioritățile majore ale pastorației Bisericii în societatea contemporană.
În acest sens, adresăm felicitări organizatorilor simpozionului și ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze pe distinșii oratori din țară și din străinătate, precum și pe toți participanții la lucrările simpozionului, dăruindu-le tuturor sănătate și fericire, precum și bucuria unui dialog luminos și fructuos.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sursa:basilica.ro
vineri, 25 septembrie 2026
LANSARE CARTE NOUĂ E-BOOK: "Contribuții: Istoria clerului." Volumul 1
DESCRIERE:
Această carte descrie evenimente istorice începând din zona Dobrogei, acolo unde este leagănul creștinismului românesc, acolo unde a propovăduit Sfântul Apostol Andrei, unul dintre ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care a hirotonit episcopi, iar la rândul lor, prin succesiunea apostolică, au transmis, prin punerea mâinilor (hirotonie), cu harul Sfântului Duh, prin succesiune apostolică, până în zilele noastre, ierarhilor de astăzi dreptul de a hirotoni.
De asemenea, în carte descoperim evenimente istorice și modul de dezvoltare a comunităților creștine, monahale, precum și episcopiile sau eparhiile de astăzi. Mărturii arheologice din spațiul dobrogean și pruto-nistrean.
Perioada iconoclastă este cercetată atât din perspectiva istorico-dogmatică, cât și a dreptului bisericesc, prin canoanele de cinstire a sfintelor icoane. Importanța monahismului în Biserică și stat. Despre istoria și cinstirea cuvenită icoanelor.
Este o lucrare de sinteză fundamentală, care îmbină rigoarea documentului istoric cu profunzimea analizei teologice și istorice. Cartea reprezintă încununarea unor ample studii de Teologie și Istorie Contemporană, oferind o perspectivă clară asupra evoluției comunităților creștine și a clerului, monahismului din spațiul danubiano-pontic, precum și dintre Prut și Nistru, cu repere esențiale din Transnistria.
Ancorat în dragostea pentru istoria Basarabiei și a poporului ei, volumul își propune să readucă la lumină izvoarele adesea uitate, denaturate sau prezentate tendențios în perioada comunistă.
Autorul realizează un arc peste timp, pornind de la originile monahismului primar din Scythia Minor și mănăstirile rupestre basarabene, trecând prin perioada iconoclastă, până la consolidarea monahismului românesc – privit ca o veritabilă elită spirituală a neamului.
Miezul cercetării se concentrează asupra veacului al XX-lea, radiografiind impactul devastator al ideologiei bolșevice. Volumul analizează politica antireligioasă a Uniunii Sovietice (URSS), anexarea Basarabiei, activitatea Misiunii Ortodoxe din Transnistria și drama clerului de după anul 1944.
Într-o epocă în care regimul sovietic eticheta Biserica și clerul ei drept o „societate de reacționari și pribegi”, clerul și monahismul basarabean s-au dovedit a fi un veritabil zid de rezistență și un izvor de viață spirituală, împlinind îndemnul evanghelic: „Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5, 14). Fiind lumină și călăuză multora.
De ce lucrarea este unică?
1. Este o operă de sinteză: Reunește documente și publicații anterior dispersate într-o viziune unitară.
2. Abordare interdisciplinară: Spre deosebire de studiile exclusiv culturale sau lingvistice, volumul analizează faptele prin prisma teologiei, a istoriei contemporane și a dreptului bisericesc.
3. Privire obiectivă asupra trecutului: Autorul oferă o interpretare personală și istorică echilibrată asupra rolului credincioșilor într-o societate multiculturală, demonstrând că istoria și spiritualitatea sunt cele două fețe ale aceleiași monede. O lectură de istorie a Bisericii, precum și informații prețioase, obligatorii pentru istorici, teologi și oricine dorește să înțeleagă jertfa, prigoana și renașterea spirituală a românilor de dincolo de Prut.
Scopul cărții este descoperirea izvorului istoric al creștinismului primar, precum și a perioadelor istorice de dezvoltare a comunităților creștine și a clerului până în zilele noastre.
Autorul este master cercetare istorie si preot ortodox,in Basarabia.
Categorii Lucrări științifice
Autor(i) Corneliu Alexei
Editura Sfântul Ierarh Nicolae
ISBN 978-606-30-7244-4
Anul publicării 2026
Format eBook Comercial
MAGAZIN ONLINE EDITURA SFANTUL NICOLAE(BRAILA) LIBRARIA SCRIITORILOR
SURSA:https://librariascriitorilor.ro/books/details/871/contributii-istoria-clerului-vol1/3
Sursa:https://restaurare-patrimoniu.blogspot.com/2026/09/lansare-carte-noua-contributii-istoria.html
Sursa:https://filocalia-ortodoxa.blogspot.com/2026/09/lansare-carte-noua-e-book-contributii.html
joi, 10 septembrie 2026
luni, 7 septembrie 2026
marți, 1 septembrie 2026
vineri, 28 august 2026
Stiri:S-a desfasurat, ședința solemnă dedicată celor 35 de ani de Independență a Republicii Moldova
Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a participat miercuri, 26 august, la ședința solemnă consacrată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.
Evenimentul s-a desfășurat la sediul Președinției Republicii Moldova, în prezența Excelenței Sale, doamna Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, a Excelenței Sale, domnul Igor Grosu, Președintele Parlamentului, a deputaților care au votat Declarația de Independență la 27 august 1991, a membrilor actualului Parlament și ai Guvernului, precum și a reprezentanților corpului diplomatic, cultelor religioase și instituțiilor publice.
Participanții s-au reunit în sala în care, în urmă cu 35 de ani, cei 277 de deputați ai primului Parlament au votat actul fundamental prin care Republica Moldova și-a proclamat independența.
În cadrul reuniunii, Înaltpreasfințitul Părinte Antonie a purtat o discuție deschisă cu Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, despre necesitatea inițierii unui dialog instituțional între cele două Mitropolii ortodoxe care își desfășoară activitatea în Republica Moldova.
Cei doi ierarhi și-au exprimat disponibilitatea de a depune eforturi pentru deschiderea unei comunicări directe și constante. Formatul viitoarelor întrevederi, temele prioritare și direcțiile unei posibile cooperări urmează să fie stabilite în perioada următoare.
Această disponibilitate pentru dialog reprezintă un semnal important într-un context bisericesc marcat de tensiuni care au afectat clerici, comunități parohiale și relațiile dintre credincioși. Comunicarea directă și responsabilă poate contribui la depășirea neînțelegerilor și la consolidarea păcii bisericești și sociale.
După întrevedere, cei doi Mitropoliți au participat în continuare la ședința solemnă dedicată aniversării Independenței.
Alături de cei doi ierarhi ortodocși s-a aflat Preasfințitul Anton Coșa, Episcop diecezan de Chișinău. Înaltpreasfințitul Părinte Antonie a apreciat buna cooperare dezvoltată între Mitropolia Basarabiei și Episcopia Romano-Catolică de Chișinău, îndeosebi prin structurile social-filantropice ale celor două instituții, ale căror proiecte răspund unor nevoi importante ale societății.
Totodată, Părintele Mitropolit a exprimat recunoștință pentru deschiderea manifestată de Biserica Romano-Catolică față de comunitățile ortodoxe românești din Occident, între care se regăsesc numeroși credincioși basarabeni. Prin punerea la dispoziție a unor lăcașuri de cult, acestora li se oferă posibilitatea de a participa la Sfânta Liturghie și de a-și păstra credința, limba și legătura cu Biserica strămoșească, chiar și departe de locurile natale.
În intervențiile dedicate generației anului 1991 a fost evocată legătura dintre proclamarea independenței și idealurile Mișcării de Eliberare Națională. Declarația de Independență consemnează explicit „aspirațiile de libertate, independență și unitate națională” ale populației Republicii Moldova.
Pentru deputații primului Parlament, independența a însemnat desprinderea de sistemul sovietic, recuperarea limbii române și reafirmarea apartenenței la istoria și cultura românească. În orizontul acelor ani s-a aflat și dorința refacerii unității poporului român, despărțit prin hotare impuse de ocupație și de consecințele Pactului Ribbentrop-Molotov.
La încheierea evenimentului, Mitropolitul Antonie a purtat discuții cu oficiali ai statului, diplomați și reprezentanți ai unor instituții și organizații importante, reafirmând disponibilitatea Mitropoliei Basarabiei de a contribui la binele comun prin dialog, implicare socială și slujirea jertfelnică a tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Sursa: mitropolia basarabiei.md
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Vocația și misiunea familiei creștine azi, priorități ale lucrării pastorale a Bisericii Simpozionul internațional de Teologie cu tema Fam...
-
Predarea religiei în școli rămâne a fi un subiect care stârnește dezbateri privind identitatea, educația și libertatea de alegere. Profes...


