miercuri, 25 septembrie 2024

17 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române!

Luni, 30 septembrie 2024, Biserica Orto­doxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel în demnitatea de Patriarh. Programul zilei va debuta, între orele 9:00 şi 11:00, cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Patriarhală. Ulterior, de la ora 11:00, în catedrală va avea loc slujba de Te Deum, ca recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în cei 17 ani de slujire patriarhală rodnică. Începând cu ora 12:00, în Sala Europa Chris­tiana din Palatul Patriarhiei, se va desfășura un moment festiv la care vor participa invitații oficiali ai Patriarhiei Române: membrii Sinodului Permanent, Secretarul de Stat pentru Culte, șefii cultelor religioase recunoscute din România, precum și membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Accesul în sală se va face pe bază de invitație. Persoanele care doresc să transmită mesaje de felicitare se pot adresa Cabinetului Patriarhal prin e-mail (cabinet.patriarhal@patriarhia.ro), fax (0040.21.406.71.62) sau poștă la adresa: str. Patriarhiei nr. 2, RO-040161, sector 4, București. Biroul de presă al Patriarhiei Române Sursa:https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/comunicate-de-presa/17-ani-de-la-intronizarea-preafericitului-parinte-daniel-ca-patriarh-al-bisericii-ortodoxe-romane-192623.html

vineri, 20 septembrie 2024

INVITAȚIE: TRINITAS TV prezintă filmul documentar „Martirul Unirii”, dedicat Sfântului Alexandru Baltaga, erou al Unirii Basarabiei cu România !

TRINITAS TV vă invită să vizionați un film documentar excepțional despre destinul tragic al Protoiereului Alexandru Baltaga, preot basarabean care și-a pierdut libertatea și viața pentru „vina” de a fi semnat Actul Unirii de la 27 martie 1918. Proiectul „Martirul Unirii” este realizat de Televiziunea Patriarhiei Române, TRINITAS TV, cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, în parteneriat cu Mitropolia Basarabiei, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova și TVR Moldova. Filmul va fi difuzat vineri, 27 septembrie 2024, la ora 19:00, la Cinematograful „Odeon” din Chișinău. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se fac prin email la adresa: filmdocumentar@trinitastv.ro. Documentarul este dedicat memoriei Protoiereului Alexandru Baltaga (14 aprilie 1861 – 7 august 1941), un adevărat artizan al Unirii Basarabiei cu România și martir al Bisericii Ortodoxe Române, recent canonizat și în curând cinstit ca sfânt în calendarul Patriarhiei Române. Mai multe informații pot fi găsite pe pagina oficială a filmului: www.martirulunirii.trinitas.tv. Vă așteptăm cu drag la acest eveniment deosebit! Sursa:https://mitropoliabasarabiei.md/invitatie-trinitas-tv-prezinta-filmul-documentar-martirul-unirii-dedicat-sfantului-alexandru-baltaga-erou-al-unirii-basarabiei-cu-romania/ Accesat:20.09.2024

La 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, clerul și credincioșii Mitropoliei Basarabiei s-au adunat în rugăciune

Astăzi, 27 martie 2025, în ziua aniversării celor 107 ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu România, clerici din administrația e...