joi, 13 februarie 2025

600 de copii români din 14 țări participă la un concurs catehetic online.

Copii români din 14 țări, inclusiv România, participă la o nouă ediție a Concursului online „Împreună cu Hristos în viață”, organizat de Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei. Două treimi dintre cei 600 participanții cu vârste între 6 și 19 ani sunt copii români din Episcopia Italiei. Prima etapă s-a desfășurat în perioada 8-9 februarie 2025. Unul dintre obiectivele principale ale concursului este promovarea limbii române prin intermediul orelor de cateheză organizate la școlile parohiale din diaspora. Organizatorii au luat în considerare faptul că mulți copii români din diasporă nu au acces constant la studierea limbii materne, aceasta fiind folosită în multe cazuri doar în familie și la biserică. De aceea, pentru partea de redactare a eseurilor, s-a lăsat posibilitatea ca cei care doresc să se poată exprima în scris în limba țării în care studiază și trăiesc. Pentru a facilita participarea tuturor, concursul a inclus și o secțiune în limba engleză, destinată copiilor cu vârste între 7 și 12 ani. Această inițiativă a permis unui număr și mai mare de tineri să-și exprime ideile și să se implice activ, indiferent de nivelul lor de cunoaștere a limbii române. Concursul continuă până în aprilie Următoarele etape sunt: 22 februarie 2025 – transmiterea rezultatelor; 20 martie-20 aprilie 2025 – etapa internațională, pe echipe: realizarea proiectului multimedia (online); 11 mai 2025 – premierea participanților. În etapa pe echipe, grupuri de câte 6 elevi cu vârste cuprinse între 11-19 ani din țări diferite vor realiza proiecte multimedia pornind de la Pildele Mântuitorului sau Sfintele Taine, adaptate realității contemporane: videoclipuri, podcasturi, reportaje, E-books sub formă de benzi desenate, broșuri în format digital, documentare, filme de scurt metraj sau orice alte formate multimedia. Participarea numeroasă a copiilor și tinerilor din diaspora este o dovadă a impactului pozitiv pe care astfel de inițiative îl au asupra comunităților de români din întreaga lume. Concursul „Împreună cu Hristos în viață” a ajuns anul acesta la a noua ediție și reprezintă o punte între România și copiii români din diaspora, pe care îi ajută să-și păstreze identitatea culturală și religioasă. Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene Sursa: https://basilica.ro/600-de-copii-romani-din-14-tari-participa-la-un-concurs-catehetic-online/

luni, 10 februarie 2025

Patriarhul Daniel, la începutul Triodului: Este o perioadă de rugăciune smerită mai intensă.

Patriarhul Daniel a spus în prima duminică a Triodului că intrăm într-o perioadă de rugăciune smerită mai intensă, de citire sau ascultare mai multă a Sfintei Scripturi, de spovedanie și împărtășire euharistică mai deasă, dar și de milostenie mai multă arătată celor aflați în nevoi. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat ce înseamnă și ce presupune perioada Triodului. „Duminica Vameșului și a Fariseului deschide timpul Triodului, o perioadă de zece săptămâni a anului bisericesc care cuprinde trei săptămâni cu patru duminici pregătitoare: Duminica Vameșului și a Fariseului; Duminica Întoarcerii Fiului risipitor; Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Perioada Triodului mai cuprinde Postul Sfintelor Paști, de șase săptămâni, și Săptămâna Sfintelor Pătimiri”. „Înaintea începutului Postului Mare, Biserica a rânduit aceste patru duminici pregătitoare ca să învățăm că pentru înnoirea vieții noastre sufletești și pentru întâlnirea sufletului cu Hristos Cel răstignit și înviat sunt esențiale patru lucrări mari: rugăciunea smerită, pocăința sinceră, milostenia generoasă și postirea sau înfrânarea”. Fapta cea bună și rugăciunea smerită Părintele Patriarh Daniel a evidențiat apoi învățăturile duhovnicești care se desprind din Pilda Vameșului și a Fariseului. „Această duminică ne ajută să învățăm de la fariseu fapta cea bună, iar de la vameș rugăciunea smerită. Evanghelia acestei duminici este, înainte de toate, un îndemn la rugăciune smerită”. „Prin pilda pe care ne‑o spune, Domnul Iisus Hristos ne învață că numai rugăciunea smerită, făcută întru umilință, este primită de Dumnezeu. După cum spune Mântuitorul la finalul acestei pilde, rugăciunea care îl înalță pe om este rugăciunea făcută în smerenie, cu recunoașterea propriilor limite și greșeli”, a subliniat Părintele Patriarh, conform Ziarului Lumina. „În același timp, rugăciunea care îl împiedică pe om să se apropie pe Dumnezeu și care îi dăunează din punct de vedere spiritual este rugăciunea făcută cu mândrie, aroganță, laudă de sine și supraestimare a propriei persoane. Fariseul se ruga în sine, adică în sufletul său, și pentru sine, dar Dumnezeu cunoaște gândurile oamenilor și aude rugăciunile lor chiar și atunci când acestea sunt exprimate fără glas”. „Evanghelia de astăzi ne spune că fariseul care se ruga stătea drept, iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să‑și ridice către cer, ci‑și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! (Luca 18, 13). Atât poziția fizică semeață a fariseului, cât și poziția smerită a vameșului dezvăluie stările lor sufletești: orgoliu și mulțumire de sine în cazul fariseului, respectiv pocăință și smerenie în cazul vameșului”. Calități și Păcate Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că textele liturgice specifice acestei perioade scot în evidență atât calități cât și defecte ale celor protagoniști ai pildei. „Fariseul este un om drept sau moral, dar orgolios, în timp ce vameșul este un om păcătos, dar smerit. Prima concluzie pe care o putem trage după ascultarea acestei Evanghelii este aceea că Dumnezeu preferă un păcătos smerit unui drept arogant”. „Cântările Triodului care fac referire la Evanghelia acestei duminici lasă să se înțeleagă că preferința lui Dumnezeu pentru smerenia vameșului nu înseamnă aprobarea păcatelor vameșului și nici nesocotirea faptelor bune ale fariseului”. „Din acest motiv, Triodul ne îndeamnă să imităm faptele bune ale fariseului și să cultivăm smerenia vameșului. Acest îndemn este clar exprimat în slujba Utreniei din această duminică, în cântarea a 5‑a a canonului: Să ne sârguim a urma virtuților fariseului și a dori smerenia vameșului, urând necuviința greșelilor de la amândoi, adică trufia și pierzarea în păcate”. Context Părintele Patriarh Daniel a descris contextul în care a rostit Mântuitorul Iisus Hristos Pilda Vameșului și a Fariseului. „Într‑un context în care fariseii se bucurau în societate de o apreciere deosebită, iar vameșii suportau un dispreț general, Domnul Hristos rostește această pildă tocmai pentru a arăta că dacă păcătosul, chiar și cel mai disprețuit de comunitate, își recunoaște și regretă în mod sincer și smerit păcatele săvârșite, se poate îndrepta sau mântui”. „Fără smerenie, însă, nimeni nu poate dobândi mântuirea, nici chiar cel ce pretinde că este un om drept. Smerenia îl face pe om sincer și recunoscător pentru că în starea de smerenie omul vede nu doar binele pe care l‑a săvârșit până la un moment dat, ci Îl vede și pe Cel ce îl ajută să facă binele, adică pe Dumnezeu, Cel ce spune fără Mine nu puteți face nimic (Ioan 15, 5), adică nimic bun”, a conchis Patriarhul Daniel. Preafericirea Sa a participat duminică la Sfânta Liturghie în Paraclisul istoric Sfântul Marea Mucenic Gheorghe al Reședinței Patriarhale. Foto credit: Ziarul Lumina

miercuri, 5 februarie 2025

Știri diaspora. Un seminar despre duhovnicii și mărturisitorii români din secolul XX a avut loc la München.

Un seminar dedicat duhovnicilor și mărturisitorilor români din secolul al XX-lea s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, la Institutul de Teologie Ortodoxă al Universității din München și la Centrul Bisericesc Român, în Germania. Seminarul a fost organizat de preoții profesorii Daniel Benga și Mihail Săsăujan și a adus în prim-plan moștenirea culturală și spirituală lăsate ca testament de duhovnicii români din secolul trecut. În cadrul reuniunii științifice, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, i-a încurajat pe participanți să-și păstreze demnitatea identitară și de credință. La eveniment au luat parte mai mulți profesori și studenți din alte Biserici Ortodoxe. „În cadrul seminarului am avut bucuria să-l prezint pe părintele Teofil (Părăian), să le spun tinerilor studenți câte ceva despre modul în care acesta se raporta la Sfânta Scriptură, la Tradiția Bisericii, la textele de slujbă, la comorile din Filocalie și din Pateric, la modul în care privea relația cu celelalte confesiuni”, a transmis Preasfințitul Părinte Sofian pentru Trinitas TV. Tematica seminarului Părintele Daniel Benga a explicat tematica seminarului, menționând că evenimentul a abordat marii sfinți canonizați în acest An Centenar, precum și alți părinți duhovnicești români. „Ca bază de lucru avem o carte excepțională, apărută în urmă cu câteva luni, care se numește Părinți duhovnicești români din secolul XX”. Cartea pe care s-a bazat seminarul a fost editată de prof. Karl Pinggera de la Universitatea din Marburg (Rumänische geistliche Väter des 20. Jahrhundert. Eine Anthologie, Paulinus Verlag, 2024) și de părintele Ovidiu Ioan. La finalul seminarului, Preasfințitul Părinte Sofian a mulțumit părinților profesori pentru implicare și studenților pentru referatele prezentate. Sursa: https://basilica.ro/un-seminar-despre-duhovnicii-si-marturisitorii-romani-din-secolul-xx-a-avut-loc-la-munchen/

La 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, clerul și credincioșii Mitropoliei Basarabiei s-au adunat în rugăciune

Astăzi, 27 martie 2025, în ziua aniversării celor 107 ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu România, clerici din administrația e...