marți, 23 iulie 2024
Pr. Constantin Necula a fost numit Consilier Onorific al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
Preotul Constantin Necula a fost numit recent Consilier Onorific al Secretariatului de Stat al Departamentului pentru relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.
Numirea în funcție a fost efectuată prin Ordinul nr. 984 / 18.06.20, care prevede atribuirea acesteia pentru o perioadă de trei ani. Totodată, activitatea pe care funcția o presupune este neremunerată.
Într-o declarație pentru publicația Sibiu100, pr. Constantin Necula a amintit de activitatea Bisericii Ortodoxe Române în susținerea educației și a culturii în Republica Moldova.
„O numire onorifică, în onoarea unei misiuni pe care oricum o desfășuram în Republica Moldova, cu sprijinul Preasfințitului Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud din Cahul, din cadrul Patriarhiei Ortodoxe Române”, a declarat clericul.
„Sper din toată inima să putem ajuta, să putem reprezenta o voce importantă a României în ceea ce privește educația și sprijinul cultural al Republicii Moldova. Alături de frații Moldoveni suntem, împreună, România”, a adăugat pr. Constantin Necula.
Decizia a fost luată „tinând cont de necesitatea de a coopta specialiști, la nivelul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, în vederea consilierii în domenii de interes pentru îndeplinirea atribuțiilor etnice, culturale, lingvistice și religioase a cetățenilor din Republica Moldova”, după cum se precizează în ordinul menționat anterior.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Sursa: basilica.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cuvânt de felicitare și binecuvântare al Mitropolitului Basarabiei cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române – 24 ianuarie 2026. IPS Petru
Ziua de 24 ianuarie se înscrie în conștiința poporului român ca o lucrare a Proniei dumnezeiești, prin care istoria a fost așezată pe făga...
-
Miercuri, 17 septembrie 2025, la Catedrala eparhială „Sfântul Ierarh Dionisie și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Cahul, Episcopia Basarab...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.