joi, 21 noiembrie 2024

1000 de zile de război în Ucraina: Vicariatul Ortodox Ucrainean s-a rugat pentru sufletele celor căzuți.

Victimele războiului din Ucraina au fost pomenite marți în mai multe comunități din Vicariatul Ortodox Ucrainean, la 1000 de zile de la începerea conflictului militar. Slujbele de pomenire, organizate în colaborare cu Ambasada Ucrainei în România, au fost oficiate la bisericile ortodoxe ucrainene din Sighetu Marmației, Bistra (Maramureș), Criciova (Timiș), Lugoj (Timiș), Petroasa Mare (Timiș), Timișoara și Reșița. Slujba de la biserica ortodoxă ucraineană din Sighetu Marmației a fost oficiată de pr. Petru Rahovan, protopop al Protoieriei Sighet, și a reunit oficialități locale, printre care primarul municipiului Sighetu Marmației și consilieri locali. De asemenea, în cadrul slujbelor, au fost rostite rugăciuni pentru încetarea conflictului și pentru pace. „Vicariatul Ortodox Ucrainean, prin Protopopiatele Sighet și Lugoj, a sprijinit Ucraina și refugiații ucraineni de la începutul conflictului, iar în bisericile Vicariatului ucrainenii ortodocși din România se roagă neîncetat pentru victimele războiului, pentru refugiați și pentru pace”, au transmis reprezentanții Vicariatului Ortodox Ucrainean. Vicariatul Ortodox Ucrainean este o entitate administrativ-teritorială dependentă canonic de Patriarhia Română, dedicată credincioșilor ortodocși ucraineni care locuiesc în România. Aceștia participă la slujbe oficiate în limba maternă de preoți ucraineni sau vorbitori de limbă ucraineană. Sursa: https://basilica.ro/1000-de-zile-de-razboi-in-ucraina-vicariatul-ortodox-ucrainean-s-a-rugat-pentru-sufletele-celor-cazuti/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

La 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, clerul și credincioșii Mitropoliei Basarabiei s-au adunat în rugăciune

Astăzi, 27 martie 2025, în ziua aniversării celor 107 ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu România, clerici din administrația e...