joi, 7 noiembrie 2024

Protopopiatul Ortodox Ucrainean Lugoj: Numeroși credincioși au participat la primul curs de studiu al Bibliei.

La Centrul de Studiu Biblic ,,Sfântul Ioan Gură de Aur” al Protopopiatului Ortodox Ucrainean din Lugoj s-a ținut în 2 noiembrie primul curs de cercetare al Sfintei Scripturi. Studiul s-a realizat într-un cadru duhovnicesc, foarte mulți credincioși răspunzând chemării de a veni să studieze Biblia. Prima parte a cursului de sâmbătă s-a axat pe primele două capitole din Sfânta Evanghelie după Matei. Au fost discutate detalii legate de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos în Betleem și venirea Magilor, uciderea pruncilor. A doua parte a studiului a fost dedicată învățăturii ortodoxe privind cinstirea sfintilor. Astfel, cursul a vizat faptul că în Biserica Ortodoxă creștinii cer mijlocirea sfinților, care nu iau locul lui Dumnezeu, ci se roagă Lui pentru noi. De asemenea, a fost evidențiat și un alt aspect: sfinții nu sunt scopul vieții noastre, ci Hristos. Prin sfinți și alături de ei ne este mai ușor să parcurgem calea cea strâmtă ce duce spre Mântuitorul nostru. Nu sfinții sunt cei care fac minuni, ci Hristos prin ei și pentru rugăciunile lor. Totodată, a fost lămurit și faptul că cinstirea sau atingerea de sfintele moaște nu este contrară Sfintei Scripturi, ci de multe ori în Biblie se relatează că doar prin atingerea unor obiecte care au aparținut sfinților se săvârșeau minuni. Concluzia părții a doua a fost că închinându-ne și cinstindu-i pe sfinți Îl cinstim, de fapt, pe Dumnezeu. Sfinții fără harul lui Dumnezeu nu ar putea să facă nici o minune. Următoarea întâlnire va avea loc în 7 decembrie, la ora 17:00. Se vor trata capitolele 3 și 4 din Sfânta Evanghelie după Matei, iar tema din a doua parte a cursului se referă la motivele pentru care creștinii ortodocși cinstesc icoanele. Pe lângă studiul teoretic al Scripturii, luna decembrie este un prilej pentru a desfășura mai multe activități filantropice. Ceea ce se studiază din Biblie va putea fi pus în practică, prin organizarea unei colecte de alimente pentru familiile nevoiașe. De asemenmea, vor avea loc repetiții de colinde cu toți creștinii care doresc să meargă să colinde oamenii bolnavi din spitale, bătrânii din azile și copii din orfelinate. Centrul funcționează la demisolul sediului Protopopiatului Ortodox Ucrainean de pe strada Memorandumului nr. 4 din Lugoj. Aproximativ 80% din etnicii ucraineni din România sunt ortodocși. Vicariatul Ortodox Ucrainean este o unitate administrativ-teritorială dependentă canonic de Patriarhia Română, dedicată credincioșilor ortodocși ucraineni care locuiesc în România. Aceștia participă la slujbe oficiate în limba maternă de preoți ucraineni sau vorbitori de limba ucraineană. Foto credit: Facebook / Vicariatul Ortodox Ucrainean SURSA: https://basilica.ro/protopopiatul-ortodox-ucrainean-lugoj-numerosi-credinciosi-au-participat-la-primul-curs-de-studiu-al-bibliei/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

La 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, clerul și credincioșii Mitropoliei Basarabiei s-au adunat în rugăciune

Astăzi, 27 martie 2025, în ziua aniversării celor 107 ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu România, clerici din administrația e...